Record absolut de cazuri noi de COVID-19 în Ucraina

0 64

În Ucraina au fost confirmate, vineri, 3.144 de cazuri noi de coronavirus, cel mai mare număr de noi îmbolnăviri de la debutul epidemiei în această țară.

De asemenea, de joi până vineri, 53 de ucraineni au decedat din cauza COVID-19 – potrivit datelor publicate pe site-ul Sistemului ucrainean de monitorizare a răspândirii noului tip de coronavirus. La raportarea de joi, autoritățile ucrainene anunțaseră 2.582 de cazuri noi de COVID-19 și 44 de decese cauzate de infecția cu noul coronavirus. Bilanțul epidemiei de COVID-19 în Ucraina a ajuns, astfel, la 148.756 de îmbolnăviri și 3.076 de decese.

Numărul persoanelor vindecate a crescut cu 1.128, ajungând la 67.005, iar numărul cazurilor active de COVID-19 este de 78.675 (+1.963).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata