Renato Usatîi: Coaliția PSRM-ȘOR în Parlament e cu blagoslovirea lui Plahotniuc

0 35

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge zvonurile apărute în ultima perioadă în spațiul public că s-ar fi întâlnit recent cu fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc.

Mai mult, potrivit lui Usatîi, Plahotniuc s-ar afla acum în Ciprul de Nord, republică recunoscută pe plan internațional doar de Turcia, scrie  IPN.

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, spune că în ultimele două săptămâni și-a luat concediu din cont propriu și a mers în vacanță în mai multe state,

printre care și Emiratele Arabe Unite. Usatîi respinge informațiile că s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc în această perioadă.

„Plahotniuc astăzi se află în Ciprul de Nord, și cel mai indicat ar fi ca oamenii care au fost în subordinea lui Dodon să ia act,

mă refer la Ministerul de Interne care nu voia să recunoască faptul că Plahotniuc este în Istanbul, doar Procuratura Generală

a ținut cont de informația pe care am prezentat-o și au primit confirmarea autorităților din Turcia”, a spus Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Potrivit lui Renato Usatîi, autoritățile Republicii Moldova mimează lupta cu schemele de corupție care a fi fost puse la cale de Vlad Plahotniuc.

„Toate afacerile lui Plahotniuc sunt bine-merci, toate spațiile comerciale de lângă Guvern și Președinție care îi aparțin lui, în continuare, îi aduc bani,

asta e grav pentru Republica Moldova. Prin asta și-au demonstrat incapacitatea de lupta cu Plahotniuc și Guvernul Sandu și cel al lui Dodon”, a spus Renato Usatîi.

Mai mult, Renato Usatîi spune că Vlad Plahotniuc, în continuare, are putere decizională asupra proceselor politice din Republica Moldova,

iar acest lucru se întâmplă prin intermediul majorității parlamentare PSRM-Șor.

„Plahotniuc astăzi a început să se implice în viața politică din Republica Moldova. Noi avem coaliția Dodon-Șor în Parlament cu blagoslovirea lui Plahotniuc”,

a mai spus Renato Usatîi.

În cadrul emisiunii, Renato Usatîi a recunoscut că în Emiratele Arabe Unite s-a vaccinat anti-COVID-19, fiindu-i administrat vaccinul rusesc Sputnik V.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata