Renato Usatîi: Eroarea Maiei Sandu e întârzierea dizolvării Parlamentului

0 55

Principala greşeală a preşedintelui Moldovei, Maia Sandu, este “întârzierea dizolvării Parlamentului, care durează de trei luni”,

a declarat preşedintele Partidului Nostru (PN), Renato Usatîi, la TV8.

Potrivit Infotag, el a numit actuala componenţă a Parlamentului “grup infracţional organizat”.

În opinia sa, “Maia Sandu se confruntă cu o problemă: este imposibil să se realizeze o schimbare de putere cu ajutorul procedurilor legale existente”.

“În noiembrie, întreaga ei fracţiune PAS a trebuit să demisioneze. Dar au început să apeleze în fiecare lună la Curtea Constituţională (CC) din diferite motive.

Dar aceasta este aceeaşi Curte (într-o altă componenţă), care a schimbat Constituţia din ordinul aceluiaşi Plahotniuc.

Trebuie să fie complet resetată, de la zero”, a spus politicianul, menţionând că “Constituţia franceză a fost modificată de 14 ori, iar a Japoniei de trei ori”.

El crede că nimeni din actualul Parlament nu vrea alegeri anticipate.

“Şi nu pot fi realizate decât printr-o revoluţie. Da, trebuie de ieşit în stradă şi în pieţe. Şi nu este nevoie să ne prefacem fecioare politice.

Acest Parlament este împotriva alegerilor anticipate. Sandu ar trebui să cheme oamenii în piaţă şi acest lucru este încă aşteptat de la ea.

Însă vorbind despre referendum, acesta va fi “suflat” (îşi va pierde ratingul – “I.”).

Acest Parlament al Moldovei va duce la distrugerea în totalitate a ţării”, consideră Renato Usatîi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata