Renato Usatîi: Igor Dodon nu este concurentul meu, este el este o problemă națională

0 54

Liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, susține că va depune toate eforturile pentru a ajunge în turul doi în urma scrutinului prezidențial din 1 noiembrie 2020. Totodată, acesta susține că actualul președinte Igor Dodon nu este concurentul său, ci problema tuturor cetățenilor Republicii Moldova, notează IPN.

„Într-un stat normal, adversari trebuie să fie toți concurenții electorali. Astăzi este o singură persoană pe arena politică care își permite fake news, care își permite să ofere sute de mii de dolari cash la consultați din interior, din exterior, care face declarații false referitor la cheltuielile unui concurent la CEC, care de dimineață până seară se ocupă să facă video murdare despre Renato Usatîi și Maia Sandu. Este o singură persoană, Dodon care de la Plahotniuc i-a rămas un pic de trolli și olecuță de situri cu fake news. Toată echipa care a făcut mizerie în țara asta, astăzi muncește pentru Igor Dodon. De aceea, el nu este concurentul meu electoral, el este o problemă națională care trebuie să ne gândim ce facem cu ea”, a declarat Renato Usatîi în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV.

Și candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu, susține că adversarul său numărul unu este fostul lider al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.

„Pe parcursul acestor patru ani de zile, Igor Dodon nu m-a reprezentat ca cetățean al Republicii Moldova. El nu a făcut lucruri ca să integreze această societate. Dodon pe perioada a patru ani de zile practic nu și-a îndeplinit aproape nicio atribuție constituțională, dacă nu ne referim doar la acordarea de titluri onorifice, medalii și grade militare. În rest, el a fost un brigadier care a mers în lanurile din Republica Moldova și nu știu ce-a căutat pe acolo”, a menționat Tudor Deliu.

În contextul concurenților electorali, expertul Ștefan Gligor susține că șapte candidați la funcția de președinte pentru o țara ca Republica Moldova, este enorm.

„Este o campanie destul de aglomerată. Pragul de 15000 de semnături este unul exagerat pentru Republica Moldova și de altfel ține departe de politică multă lume bună, care nu au putut face față acestui efort financiar și administrativ, logistic, de colectare a 15000 de semnături”, a menționat Ștefan Gligor.

În total în cursa prezidențială sunt înregistrați opt concurenți electorali: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate), Octavian Țîcu (Partidul Unității Naționale) și Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata