Replica lui Ion Chicu la scrisoarea alarmantă a doi înalți oficiali europeni

0 225

După ce doi înalți europeni i-au expediat lui Ion Chicu o scrisoare alarmantă, premierul a venit cu o replică.
Astfel, Chicu a dat asigurări că interesele tuturor investitorilor în R. Moldova vor fi protejate, iar încercarea de a bloca cercetările privind frauda bancară nu va fi admisă.

“Scrisoarea înalților oficiali europeni nu a rămas fără răspuns. Am informat și asigurat partenerii europeni că interesele legale ale tuturor investitorilor în Republica Moldova vor fi protejate de stat, inclusiv și ale celor, care au cumpărat băncile moldovenești.

Totodată, am informat și asigurat Uniunea Europeană că orice încercare a unor actori locali de a bloca investigarea fraudei bancare din anul 2014 nu va fi tolerată și admisă. Procuratura Generală este determinată să investigheze frauda bancară, iar Guvernul susține aceste eforturi ale PG și nu va admite nicio imixtiune în acest proces.

Avem toată susținerea partenerilor străini pentru investigarea furtului miliardului. Guvernul Republicii Moldova va continua să susțină reformarea sistemului bancar”, se arată în răspunsul lui Chicu.

Amintim că Directorul General al Directoratului General al Comisiei Europene „Politica europeană de vecinătate și negocierile privind extinderea”, Christian Danielsson, și Secretarul General al Serviciului European de Acțiune Externă, Helga Schmid, i-au trimis lui prim-ministrului Ion Chicu o scrisoare prin care afirmă că în prezent credibilitatea Republicii Moldova este în pericol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata