România menține R. Moldova în zona roșie, după actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic

0 24

România a actualizat recent lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat și a menținut Republica Moldova în „zona roșie”.

În aceste condiții, moldovenii care vor planifica să călătorească în România vor fi obligați să intre în izolare sau carantină.

Lista a fost actualizată de Institutul Național de Sănătate Publică al României, în funcție de incidența COVID-19 în statele respective, și a fost aprobată de CNSU.

Sunt peste 40 de țări incluse pe listă, iar noutățile sunt Spania și Franța, țări care au fost nou introduse și se regăsesc după mai mult timp pe această listă a țărilor

cu risc epidemiologic ridicat. Cei care se întorc din aceste țări și vor să intre în România vor fi obligați să stea în carantină.

Sunt și mici excepții – cei care declară la graniță că vor rămâne în România mai puțin de 3 zile și au un test negativ, atunci nu mai trebuie să stea în izolare.

Cei care vor să rămână ma mult, trebuie să stea în carantină, iar în a opta zi trebuie să facă un test, iar dacă este negativ – în a zecea zi pot să scape de măsura carantinei.

Pe listă există și Marea Britanie, țară în care s-a descoperit o nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2. În acest caz sunt alte reguli.

Cei care vin de acolo trebuie să stea în carantină 14 zile, fără excepție. Nu sunt obligați să urmeze această măsură persoanele în tranzit, șoferii camioanelor de marfă, aviatorii și demnitarii.

Pe lista țărilor, zonelor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România se află Gibraltar, Lituania, San Marino, Cehia, Liechtenstein, Slovenia, Marea Britanie, Panama, Elveția, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Andorra, Suedia, Israel, Olanda,

Puerto Rico, Cipru, Slovacia, Letonia, Danemarca, Estonia, Serbia, Monaco, Portugalia, Georgia, Luxemburg, Liban, Irlanda, Jersey, Croația, Palestina, Aruba, Rusia, Italia, Austria, Germania, Polonia, Columbia, Africa de Sud, Spania, Insulele Turks si Caicos, Sint Maarten, Belarus, Turcia, Malta, Macedonia de Nord, Franța, Polinezia Franceza, Republica Moldova, Namibia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata