Ruptură în PUN. Organizația Ungheni părăsește formațiunea turuind cu acuzații la adresa lui Octavian Țîcu

0 173

Președintele Organizației PUN Ungheni, Mihai Goian, a anunțat într-o intervenție live pe Facebook că părăsește formațiunea împreună cu întreaga echipă. Potrivit lui Goian, decizia este motivată de managementul defectuos al partidului, dar și de faptul că liderii formațiuni s-au distanțat de valorile și idealurile partidului, nu susțin organizațiile locale și subminează leadershipul local “prin acțiuni de infiltrare a oamenilor loiali direct unui grup de interes, necontând părerea echipei locale.”

“La data de 18 noiembrie, în cadrul Consiliului Republican PUN, am atras atenția asupra managmentului defectiv al partidului și problemelor din filiala Ungheni. Astfel, în semn de protest, mi-am dat demisia din funcția de președinte al OT Ungheni, a demisionat și întregului birou politic. Această demisie a fost o formă de protest, obiectivul fiind atragerea atenției pentru conducerea partidului, ce nu reprezintă corespunzător membrii. Pe lângă toate acestea, conducerea partidului  s-a distanțat de valorile și idealurile partidului, nu susțin organizațiile locale, ba chiar subminează leadershipul local prin acțiuni de infiltrare a oamenilor loiali direct unui grup de interes, necontând părerea echipei locale”, se spune în textul declarației.

Mai mult președintele Organizației PUN Ungheni, Mihai Goian, acuză că în interiorul formațiunii a fost infiltrată o persoană, dată afară din PAS și care avea indicația de la oameni apropiați lui Țîcu de a face zâzanie în partid.

“La Ungheni în cadrul campaniei electorale a fost infiltrată o persoană dubioasă, care a fost dată afară din PAS, care primea indicații și avea împuterniciri direct de la oameni apropiați președintelui Octavian Țîcu, fără a fi coordonată activitatea cu echipa locală, infliltrate bârfe pe la spate să sporească neîncrederea membrilor în liderul local și activității întregei echipe”, mai spune Mihai Goian, care reclamă dezinteresul conducerii PUN de a lua atitudine. Mai mult, el spune că astfel de situații au fost atestatate și în alte filiale “ceea ce a dus la un rezultat lamentabil în campania electorală, pe care nu și l-a asumat nimeni, pretexte fiind multe, dar schimbări zero după campania electorală.”

Mihai Goian adaugă că un alt motiv care a stat la baza deciziei de a părăsi PUN este interzicerea Organizațiilor Locale, către Președintele PUN, Octavian Țîcu, de a ajuta Partidul Mișcarea Populară, al cărui președinte de onoare este fostul președinte al României traian Băsescu, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din România , de către Președintele PUN – eu, personal, n.r. Mihai Goian, fiind amenințat cu demisia).

“Ulterior, după campania electorală să își asume un rezultat pentru care nu s-a făcut niciun efort, ba mai mult au fost opriți membrii partidului de a se implica, ceea ce este ipocrit.”

Mihai Goian mai spune că la baza PUN nu stă meritrocrația, dar cumătrismul, relațiile personale și servilismul, “ceea ce transforma PUN în partid de buzunar.”

Mihai Goian declară că el și echipa de la Ungheni vor continua activitatea de promovare a cauzei unirii și a valorilor social-culturale române “atât în acțiunile noastre civice prin proiecte educaționale și culturale, dar și în cadrul proiectelor politice veritabile, dedicate cauzei unirii.

În perioada imediat următoare, vom pregăti acțiuni de promovare a tradițiilor românești cu prilejul Crăciunului, pregatirea unui eveniment inedit dedicat micii Uniri. Vom duce discuții cu primari din România pentru a înfrăți primarii din Raionul Ungheni și nu doar. Mulțumesc tuturor!”, se mai spune în textul declarației.

Declarația Organizației PUN Ungheni:

“Dragi prieteni,

Cu tot regretul, trebuie să vă comunicăm următoarele:

La data de 18 noiembrie, în cadrul Consiliului Republican PUN, am atras atenția asupra managmentului defectiv al partidului și problemelor din filiala Ungheni. Astfel, în semn de protest, mi-am dat demisia din funcția de președinte al OT Ungheni, a demisionat și întregului birou politic. Această demisie a fost o formă de protest, obiectivul fiind atragerea atenției pentru conducerea partidului, ce nu reprezintă corespunzător membrii. Pe lângă toate acestea, conducerea partidului  s-a distanțat de valorile și idealurile partidului, nu susțin organizațiile locale, ba chiar subminează leadershipul local prin acțiuni de infiltrare a oamenilor loiali direct unui grup de interes, necontând părerea echipei locale.

La Ungheni în cadrul campaniei electorale a fost infiltrată o persoană dubioasă, care a fost dată afară din PAS, care primea indicații și avea împuterniciri direct de la oameni apropiați președintelui Octavian Țîcu, fără a fi coordonată activitatea cu echipa locală, infliltrate bârfe pe la spate să sporească neîncrederea membrilor în liderul local și activității întregei echipe. Ne-am adresat în nenumărate rânduri, conducerii partidului să fie rezolvate aceste probleme, pentru a asigura buna desfășurare a campaniei,  se promitea că totul se va rezolva, iar în realitate aceste acțiuni continuau și mai agresiv.  Aceste acțiuni ipocrite au fost prezente și în alte filiale ceea ce a dus la un rezultat lamentabil în campania electorală, pe care nu și l-a asumat nimeni, pretexte fiind multe, dar schimbări zero după campania electorală.

Un alt motiv de-a dreptul halucinant este interzicerea Organizațiilor Locale de a ajuta PMP în cadrul campaniei electorale, de către Președintele PUN, eu personal fiind amenințat cu demisia. Ulterior, după campania electorală să își asume un rezultat pentru care nu s-a făcut niciun efort, ba mai mult au fost opriți membrii partidului de a se implica, ceea ce este ipocrit.

Rezultatul implicării noastre a adus locul 1 PMP-ului în raionul Ungheni, acumulând aproape jumate din voturile exprimate.

Noi, echipa Ungheni, ne-am demonstrat fidelitatea și am muncit activ în campania electorală, alergând în toată țara pentru a asigura colectarea de semnături, am mers din ușă în ușă, am cheltuit timpul, banii proprii, fără a căuta careva dividente. La baza partidului nu stă meritrocrația, dar cumătrismul, relațiile personale și servilismul, ceea ce transforma PUN în partid de buzunar. În acest context trebuie să menționez, garnitura de conducere a PUN, în momentul aderării mele în luna august 2019, era mult mai puternică și la baza partidului erau principiile democrației.

La baza construcțiilor politice trebuie să fie în primul rând, omul, de la data de 18 noiembrie până acum, nu am fost contactați de nimeni din cadrul conducerii partidului pentru a discuta și rezolva problemele ivite, ceea ce demonstrează încă o dată că noi membrii OT PUN Ungheni, vom fi ignorați și presați în continuare, pentru a deveni docili si servili unui grup de interes, calcând în picioare principile democratice care trebuie să stea la baza unui partid politc. Noi demonstrându-ne verticalitatea în nenumărate rânduri, nici de data aceasta nu ne vom călca idealurile și principiile în picioare, de aceea nu ne rămâne decât să părăsim PUN.

Vom continua activitatea de promovare a cauzei unirii și a valorilor social-culturale române atât în acțiunile noastre civice prin proiecte educaționale și culturale, dar și în cadrul proiectelor politice veritabile, dedicate cauzei unirii.

În perioada imediat următoare, vom pregăti acțiuni de promovare a tradițiilor românești cu prilejul Crăciunului, pregatirea unui eveniment inedit dedicat micii Uniri. Vom duce discuții cu primari din România pentru a înfrăți primarii din Raionul Ungheni și nu doar. Mulțumesc tuturor!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata