Rusia se arată nemulțumită de apariția limbii române pe site-ul Președinției R. Moldova

2 389

Decizia Chișinăului de a „redenumi” limba moldovenească în limba română va continua să scindeze societatea moldovenească, a declarat vineri șeful Comisiei relații internaționale a Consiliului Federației Rusiei, Konstantin Kosaciov, pentru RIA Novosti, scrie deschide.md.

Acesta a comentat faptul că după inaugurarea Maiei Sandu pe site-ul oficial al președintelui R. Moldova, limba de stat a fost redenumită din moldovenească în română.

„Având în vedere cetățenia romană a doamnei Sandu, această decizie poate fi cu greu numită neașteptată. Dar, din punctul meu de vedere, este puțin probabil

ca această decizie va consolida societatea moldovenească, consolidare despre care doamna Sandu a vorbit în mod repetat în timpul campaniei electorale,

ci mai degrabă o va diviza și mai mult și cu siguranță nu va contribui la progresul în soluționarea transnistreană “, a spus senatorul.

Potrivit lui Kosaciov, această decizie trebuie taxată de către cetățenii moldoveni, iar statele străine nu trebuie să se amestece în treburile Republicii Moldova.

„Aceasta este o problemă internă a unui stat care trece prin vremuri foarte grele”, a conchis politicianul.

2 Comentarii
  1. sandel spune

    cat se mai poate de a folosi politic denumirea limbei vorbite de noi.Vorbim limba romana si politicienii rusi stiu prea bine de aceasta.Si politicienii de la noi manipuleaza cu asta,sunt inca multi cetateni rataciti

  2. Nicolae spune

    Dacă e problema internă a statului – de ce se bagă Kosaciov cu opinii și recomandări?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata