S-au întâlnit pentru „exerciții” la fast-food iar polițiștii i-au amendat. Cum au rămas și fără mașină

0 60

Trei prieteni au fost amendați de polițiști pentru că le-au spus că s-au întâlnit să facă exerciții în aer liber împreună.

Numai că aceștia au fost surprinși…în față la McDonalds.

 

Întâmplarea cu o doză bună de umor a fost relatată pe contul de Twitter al poliției comitatului Derbishire, din Marea Britanie.

Cei trei prieteni găsiți în Chesterfield într-un autoturism Mercedes erau din trei localități diferite și călătoriseră aproape 100 de mile

pentru a se întâlni și apoi să mănânce la Mc Donalds, relatează cotidian The Sun.

Când polițiștii i-au abordat, le-au spus că se întâlniseră ca să facă sport împreună, activitate permisă în cazul carantinei impuse în Marea Britanie.

După ce polițiștii le-au verificat actele de identitate și au constatat că locuiesc la mare distanță unul față de celălalt, fiecare a primit câte 200 de lire amendă.

Însă, au rămas și fără mașină, pentru că aceasta a fost, de altfel, și motivul pentru care polițiștii i-au luat la întrebări.

Autoturismul avea parbrizul spart și ștergătoarele șterse, astfel că polițiștii au luat talonul și plăcuțele și au indisponibilizat autoturismul,

considerându-l pericol pe drumurile publice.

Cei trei prieteni amendați pentru „exerciții” la McDonalds au fost nevoiți să se ducă cale lungă până acasă, folosind transportul public,

în condițiile în care întâmplarea s-a petrecut pe seară.

amendati la mcdonalds

„Chesterfield. Trei prieteni care vizitează locația foarte cunoscută pentru fitness de la McDonald’s, la Hornsbridge.

Doi sunt din Leicestershire și unul din Lancashire. Parbrizul e spart și mașina nu are ștergătoare. Li s-a interzis continuarea drumului.

Amenzi Covid. # PG9 #StayHome.” au scris polițiștii pe Twitter.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata