Scumpirea carburanților: PPDA cere convocarea ANRE și a Consiliului Concurenței

0 30

Carburanţii s-au scumpit din nou în R. Moldova. Una dintre cele mai mari reţele de benzinării din ţară a afişat vineri seara noi preţuri la benzină, motorină şi gaz lichefiat.

Scumpirile au nemulțumit atât șoferii, cât și politicienii.

Deputatul, Alexandru Slusari, a declarat că Platforma DA intenționează să convoace de urgență Consiliul Concurenței și ANRE în acest sens.

”Pe fundalul haosului guvernamental petroliștii continuă să jecmănească cetățenii și agenții economici.

Scumpirea precedentă a carburanților a avut loc pe 12 martie, atunci când prețul la țiței era de aproximativ 70 dolari per baril.

De atunci cotațiile petrolului au oscilat între 60 și 68 dolari per baril. A fost o perioadă, când prețul la nivel mondial a coborât cu 15 %.

Dar nu a urmat nicio micșorare de cifre la benzenăriile noastre! Iar acum seara sunt anunțate noi majorări de prețuri la benzină și motorină.

În toiul lucrărilor de semănat!

Fracțiunea Platforma DA cere convocarea urgentă a comisiei parlamentare economie, buget și finanțe pentru audierea ANRE și a Consiliului Concurenței.

Mai ales că ultima instituție a prezentat Parlamentului recent un raport extrem de interesant și important despre activitățile companiilor petroliere în ultimii 2 ani,

care noi, după audieri, vom cere să fie publicat.

Dacă nici aceste acțiuni nu ajută, atunci rămâne ultimul mijloc de influență pentru cetățeni – proteste împotriva abuzurilor și a lăcomiei companiilor petroliere

și împotriva impotenței autorităților statale abilitate”, a declarat deputatul.

 

 

sursa: stiri.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata