Șeful adjunct al Direcției sănătate Chișinău recunoaște că există o interdependență între numărul de teste efectuate și cazurile de COVID depistate

0 32

Cu cât mai multe teste COVID-19 se vor efectua, cu atât mai multe cazuri noi se vor depista. Despre aceasta a declarat șeful adjunct al Direcției sănătate a Primăriei Chișinău Boris Gâlcă pe 27 noiembrie la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC).

Astfel, Boris Gâlcă a recunoscut că există o interdependență între numărul de teste efectuate și cazuri noi depistate. El a mai spus că capacitatea ar putea ajunge la 7000 de teste efectuate zilnic, în viitorul apropiat.

Funcționarul a tras un semnal de alarmă și a declarat că situația epidemiologică e cea mai alarmantă de la începutul pandemiei.

„Situația a venit cea mai alarmantă și cea mai grea de controlat. Nu ajung paturi în secția terapie intensivă și paturi în spitale. Observăm o tendință, iresponsabilitatea unei largi părți a societății, care contestă anumite restricții, inclusiv purtarea măștilor, atât în spațiile închise cât și deschise”, a spus Boris Gâlcă.

Șeful adjunct al Direcției sănătate a mai declarat că situația pandemică va fi ținută sub control doar odată cu începerea vaccinării populației.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus în Chișinău a ajuns la 43 616 cazuri. Din nefericire, 750 de persoane au decedat, iar 31 311 s-au tratat. Numărul persoanelor aflate sub supraveghere medicală a ajuns 7 451 de persoane.

Pe 26 noiembrie în Republica Moldova a fost înregistrat un nou antirecord de cazuri de COVID-19.

 

 

sursa: tv8.md

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata