Sergiu Litvinenco a contestat la Curtea Constituțională legea privind modificarea activității ANI

0 28

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a depus în dimineața zilei de 21 decembrie o sesizare la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) cu privire la neconstituționalitatea legii adoptate pe 16 decembrie curent în Parlament, ce ține de modificarea modului în care funcționează Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Alesul poporului spune că a sesizat CCM pe motiv că inițial proiectul prevedea doar modificarea legii de funcționare a ANI, astfel încât prin minimizarea termenelor de prescripție să fie încetate mai toate dosarele pe averea nejustificată cu care au fost prinși mai mulți socialiști. Însă, potrivit deputatului, pe ultima sută de metri au fost adăugate prevederi care modifică și Codul de procedură penală, pentru ca investigarea pentru îmbogățire ilicită să poată fi instrumentată doar după ce există un act de constatare a averii nejustificate din partea ANI. Dar, având în vedere că activitatea ANI a fost practic paralizată, nici dosare pentru îmbogățirea ilicită nu pot să mai existe, menționează legislatorul.

„Ca efect, pe termen scurt al modificărilor, este că toți socialiștii care nu își pot justifica averea obținută prin anii 2015, 2016 și 2017 (exact perioada culioacelor) vor scăpa de dosare și vor rămâne cu averea obținută ilegal. De asemenea, toți cei cărora li s-au intentat cauze penale pe îmbogățire ilicită foștilor judecători Oleg Sternioală, fostul șef al CSJ Ion Druță și ex-șeful PCCOCS Nicolae Chitoroagă – tot vor scăpa de dosare. Pe termen mediu și lung legea poate face imposibilă sancționarea celor care au furat această țară”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Sergiu Litvinenco spune că legea contestată este neconstituțională, întrucât nu respectă criteriile de claritate, contravine conceptului statului de drept, încalcă principiul de neretroactivitate și a fost adoptată cu încălcarea procedurilor stabilite de Constituție și de Regulamentul Parlamentului. De asemenea, alesul poporului spune că legea complică curățirea sistemului public de oameni corupți, dimpotrivă, se poate spune că prin legea respectivă s-a făcut o amnistie mascată a celor care au furat această țară.

„Pe lângă declararea neconstituționalității, am solicitat suspendarea acțiunii legii. Acest lucru este imperios necesar dat fiind faptul că legea contestată vizează și legislația penală. Iar în penal funcționează principiul de aplicare imediată a legii mai blânde, astfel că intrarea în vigoare măcar și pentru o zi a unei legi care dezincriminează o infracțiune are ca efect absolvirea persoanei de răspundere penală. Și chiar declararea ulterioară a legii ca fiind neconstituțională nu poate schimba această realitate. Pentru a nu se întâmpla asta, legea trebuie suspendată, or este posibil ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial azi sau în zilele următoare”, a mai adăugat deputatul.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata