Sergiu Litvinenco: Deputații lui Igor Dodon și ai lui Ilan Șor „s-au căsătorit” de trei ori, numai ca să rămână la „treucă”
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, afirmă că deputații PSRM s-au „căsătorit” astăzi de două ori cu deputații Șor.
În total, potrivit lui, socialiștii s-au „căsători” de trei ori cu deputații fugarului Ilan Șor, „numai ca să rămână la treucă”.
”Pentru cine nu a înțeles, astăzi cei din PSRM și Șor s-au căsătorit de două ori. Prima dată dimineața la 10.00, când au declarat constituirea ”majorității parlamentare”. Și a doua oară la 13.00, când au declarat constituirea ”majorității parlamentare absolute formalizate pentru susținerea lui Vladimir Golovatiuc
la funcția de Prim-ministru”. Dacă mai pui că au mai avut una anterior, apoi nu poți să constați că o astfel de dragoste nemărginită nu a mai existat în istoria parlamentarismului moldav. Dacă în ritualul creştin formula “Mă leped de Satana” trebuie spusă de 3 ori, PSRM au strigat “Mă leg de Satana (Şor)”
tot de 3 ori, numai ca să rămână la “treucă”…”, a scris Litvinenvo pe pagina sa de Facebook.
Amintim că astăzi PSRM a anunțat crearea unei noi majotități parlamentare. Majoritatea parlamentară, formată din 53 de deputați din partea PSRM,
platforma „Pentru Moldova” și neafiliații Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi și Alexandru Oleinic, a propus înaintarea lui Vladimir Golovatiuc
în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.
sursa: deschide.md