Sergiu Sîrbu a fost alungat din nou de la ședința Consiliului Suprem de Securitate

0 61

Deputatul neafiliat Sergiu Sîrbu, care este președinte al Comisiei parlamentare securitate și ordine publică, nu a fost lăsat să participe la ședința

Consiliului Suprem de Securitate. Parlamentarul a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost invitat să plece, întrucât ar exista un conflict de interese

legat de piața asigurărilor.

„I-am spus doamnei președinte că nu am niciun conflict de interese și că sunt gata să declar asta pe propria răspundere și sub răspundere penală, dacă este necesar. Am întrebat-o, de asemenea, dacă are vreun act din partea ANI prin care să fie stabilită această neconcordanță. Bineînțeles, așa ceva nu există. I-am transmis doamnei Sandu că înțeleg foarte bine că face acest lucru din răzbunare și din cauza că avem viziuni politice diferite și că, dacă mi-ar fi invocat acest argument ar fi fost mult mai credibilă și poate aș fi fost dispus să-l accept”, a scris Sîrbu pe 13 aprilie.

Consiliul Suprem de Securitate urma să discute două subiecte — situația pe piața financiar-nebancară, inclusiv pe piața asigurărilor, și criza de la Calea Ferată din Moldova. Sîrbu susține că a propus să fie abordat și subiectul răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus, iar președinta Maia Sandu a declarat că va fi audiat un reprezentant al Ministerului de Interne.

În semn de protest, deputatul susține că nu va mai participa la alte ședințe ale CSS: „Am decis, așadar, să plec de la această ședință și, probabil, voi refuza, în semn de protest, să particip și la cele viitoare. În primul rând, acestea nu sunt altceva decât o farsă de doi bani, iar deciziile care se iau nu valorează nici cât o ceapă degerată și nu au nimic în comun cu rolul și menirea acestei instituții”.

Am solicitat un comentariu de la purtătoarea de cuvânt a președinției Sorina Ștefârță, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Prima ședință a Consiliului Suprem de Securitate s-a desfășurat pe 26 ianuarie. În partea introductivă a ședinței, care a fost difuzată live, Maia Sandu a menționat că nu va invita unii membri ai CSS la discuțiile ulterioare, pentru că are „anumite dubii cu privire la capacitatea lor de a lua decizii cu privire la securitatea statului”.

Pe 26 februarie, deputatul Sergiu Sîrbu nu a fost lăsat să intre la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care s-a desfășurat la Președinție pe tema concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Ulterior, șefa statului a explicat că Sîrbu face parte dintr-un grup parlamentar ai cărui membri „sunt implicați direct în această mare schemă de corupție”.

 

 

sursa: newsmaker.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata