Sergiu Sîrbu, întrebat dacă Maia Sandu poate fi suspendată din funcție

0 1.028

Sergiu Sîrbu susține că procesul de suspendare a Maiei Sandu din funcția de președintă este un proces rigid, din punct de vedere juridic.

„Curtea trebuie să constate încălcarea. Pentru suspendare sunt necesare 2/3 din voturi în Parlament ceea ce este foarte complicat”,

a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

„Nu mai vorbesc despre procedura de demitere prin referendum, deoarece ca el să fie valabil trebuie să voteze pentru demitere

mai mulți decât au votat pentru ea la alegeri.

În realitatea este extrem de complicat, dacă nu chiar imposibil.

Impeachmentul este aproape imposibil, dar dacă vorbim despre faptul că Maia Sandu totuși blochează și ignoră o majoritate atunci intrăm într-un alt colaps juridic.

Pe de o parte guvern nu avem, președintele nu poate fi suspendat, dar nici parlamentul nu poate fi dizolvat.

În cazul în care președintele ignoră o majoritate atunci intrăm în altă circumstanță, când această nevotare a Guvernului nu poate fi imputată Parlamentului

și ar putea să trăim într-o perioadă mult mai periculoasă, perioadă în care acest parlament are atribuții limitate, la fel cum și Guvernul interimar”, a mai declarat Sîrbu.

În cadrul aceleiași emisiuni, directorul Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, a declarat că nu crede că se va ajunge până la suspendarea președintei.

„Bătălia este prea mare și din punct de vedere politic nu cred că cineva poate câștiga foarte mult.

Avantajată va fi doar președinta Maia Sandu”, a spus Gribincea.

Deocamdată deputații PSRM au mers la Curtea Constituțională pentru a examina constituționalitatea decretului semnat de Maia Sandu prin care Natalia Gavrilița

a fost desemnată repetat pentru funcția de premier.

Totodată, socialiștii au solicitat ca Înalta Curte să suspende decretul semnat de Sandu până la pronunțarea deciziei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata