Și-a ucis copilul și soția, apoi a stat în casă două săptămâni cu cadavrele. Ce s-a întâmplat când poliția a spart ușa

0 234

Un individ și-a ucis fiul de trei ani și soția, într-un acces de furie, iar apoi a stat două săptămâni cu cadavrele lor în casă. Vecinii au chemat poliția, iar la venirea agenților, bărbatul s-s sinucis.

Scenele de groază au avut loc recent în Brentford, vestul Londrei, iar bărbatul s-a înjunghiat cu un cuțit în inimă pe 6 octombrie, relatează Daily Mail.

Polițiștii cred că Kailash Kuha Raj (3 ani) și Poorna Kaameshwari Sivaraj, în vârstă de 36 de ani, au fost uciși de tatăl și soțul Kuha Raj Sithamparanathan, în vârstă de 42 de ani.

La fel, și câinele familiei a fost găsit mort, oamenii legi bănuindu-l tot pe bărbat de uciderea acestuia.

Poliția a fost sesizată duminica trecută de către o rudă a femeii, care nu mai știa nimic de ea de o perioadă de timp. Patrula de poliție a ajuns la domiciliul familiei de mai multe ori, iar luni au vorbit și cu vecinii. Pentru că toată lumea se gândea că s-a petrecut ceva rău, oamenii legii au spart ușa casei.

Cei doi soți erau din Malaezia, căsătoriți în Kuala Lumpur, și au fost auziți frecvent certându-se de către vecini.

Un bărbat care locuiește la etajul șase al imobilului a declarat că relațiile în familie s-au deteriorat în timpul carantinei.

„Sunt unul dintre puținele cupluri cu un copil mic din blocul nostru și îi auzeam țipând unul la celălalt, uneori certurile durau mult timp. Într-o zi, ea i-a aruncat lucrurile pe fereastră și i-a spus să-și ia medicamentele” a declarat acesta pentru sursa citată.

„Era un tip de treabă și un om bun, liniștit, și avea grijă de familia sa. Vorbeam cu ei, erau prietenoși și mă salutau tot timpul. Erau o familie minunată. Ofițerii mi-au spus că există sânge în tot apartamentul și că și câinele a fost ucis” a spus un alt vecin.

Legiștii au constatat că băiețelul fusese strâns de gât iar mama lui, înjunghiată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata