Sinopharm spune ca a vaccinat 1 milion de chinezi, iar rezultatele sunt uimitoare: nimeni nu s-a infectat

0 20

Un milion de chinezi au primit un vaccin experimental anti-Covid, care este încă în faza de testare, a anunţat compania Sinopharm, relatează The Guardian.

Autorităţile din China au distribuit vaccinul în luna iulie unui grup select de persoane, precum oficiali chinezi, studenţi şi persoane care lucrau în afara ţării. Sinopharm susţine că cetăţenii chinezi care au fost vaccinaţi au călătorit în peste 150 de ţări şi „nu a existat niciun caz de infecţie”.

Cele două vaccinuri de la Sinopharm fac parte din cele cinci propuse de China. Testele se fac la nivel internaţional, pentru că rata de răspândire a coronavirusului în ţară este foarte scăzută.

Trei vaccinuri, de la Sinopharm şi Sinovac, au primit aprobarea de a fi folosite în afara studiilor clince, în cazurile urgente. Mai mult decât atât, unele autorităţi locale au permis locuitorilor să folosească vaccinul de la Sinovac.

China a promis că va furniza vaccinuri către mai multe ţări. În luna septembrie, Emiratele Arabe Unite a fost prima ţară care a permis utilizarea de urgenţă a vaccinului de la Sinopharm.

Mai multe vaccinuri anti-Covid se află în ultima fază de testare. Cele mai importante sunt cele de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, care au arătat o eficienţă de 95%.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata