августа 21, 2019

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Șoferii se plâng de prelucrarea datelor personale. Specificările CNPF

Четверг, 11 июля 2019 23:21 119 0

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunță că numărul petițiilor depuse de șoferi privind prelucrarea datelor cu caracter personal este în creștere.

Astfel, instituția a publicat mai multe specificații privind procesul de asigurarea obligatorie de răspundere civilă, transmite bizlaw.md. 

Astfel, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 133 din 27 februarie 2012, CNPF în calitate de posesor al Sistemului informațional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (Sistem RCA Data), asigură implementarea, funcționarea, dezvoltarea şi administrarea acestuia.

Totodată, începând cu februarie 2013, procesarea cererii, contractului şi poliţei/certificatului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, comunicarea şi transmiterea de către asigurători a informației privind contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, precum şi a informației privind dosarele de daună asociate acestora în regim on-line către baza unică de date a CNPF se efectuează prin intermediul Sistemului RCA Data.

Prin urmare, CNPF spune că datele cu caracter personal se accesează de către personalul asigurătorilor/intermediarilor în asigurări împuterniciți cu procesarea contractelor de asigurare în nomenclatorul Sistemului RCA Data. Acțiunea se întreprinde pentru a încheia contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă (RCA) și externă (Carte Verde), în corespundere cu prevederile Legii privind protecția datelor cu caracter personal. Instituția specifică, însă, că informația dată nu poate fi folosită în alte scopuri sau remisă fără temei legal altor persoane.

© 2019 NewsIN