Socialiștii au anunțat ce amendamente vor susține la legea bugetului

0 22

Deputații Partidului Socialiștilor vor susține inițiativa de a amâna, cu jumătate de an, aplicarea cotei unice TVA de 12% pentru produsele din agricultură,

dar și cea prin care se păstrează plafonul de 200 de euro al coletelor cu produse cumpărate online de peste hotare, pentru care nu se aplică impozite.

Proiectul inițial al politicii bugetar-fiscale prevede reducerea plafonului până la 100 de euro.

Despre aceasta au discutat deputații PSRM în cadrul unei ședințe cu președintele în exercițiu, Igor Dodon, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, PSRM menționează că deputații PSRM au salutat avizul pozitiv al Guvernului la amendamentul propus la inițiativa lui Igor Dodon,

ca peste 690 de mii de pensionari și alți beneficiari de plăți sociale să primească, în preajma sărbătorilor pascale, câte 1000 de lei.

Această indemnizație unică, ce costă bugetul de stat aproape 700 de milioane de lei, va fi primită de beneficiarii de pensii și alte plăți sociale

care au un venit lunar mai mic de 4 mii de lei.

Printre prioritățile PSRM pe agenda parlamentară figurează și proiectele de legi care prevăd reducerea vârstei de pensionare până la 57 de ani la femei și 62 de ani

la bărbați.

Femeile cu 5 copii vor avea dreptul să iasă la pensie la 54 de ani, prevede același proiect. Un alt proiect PSRM interzice patronilor concedierea persoanelor a

junse la vârsta de pensionare.

Fracțiunea PSRM va insista pentru votarea, în două lecturi, a proiectului legii care are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației

și economiei Republicii Moldova, ca urmare a furtului miliardului.

Deputații socialiști vor insista și pe aprobarea proiectului de hotărâre prin care se stabilește că Ziua Europei în Moldova este marcată pe 8 mai.

Astfel ca pe 9 mai să fie sărbătorită doar Ziua Victoriei, precizează comunicatul PSRM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata