Socialiștii spun că au mers la inaugurarea veceului pentru a verifica lucrările. Igor Grosu: „Sunt specialiști în faianță?”

0 266

„Ceea ce s-a întâmplat la gimnaziul din Hiliuți, deplasarea primarului și a deputaților, a fost de fapt verificarea resurselor care au fost investite și cum s-a lucrat. Ceea ce ține de ordinul emis de ministrul Șarov, e o inițiativă bună, doar că noi avem regulamentul Parlamentului, unde noi deputații avem acces nestingherit în orice instituție publică. Că au tăiat panglica și au implicat copii, s-a întrecut măsura”, a declarat Adrian Lebedinschi în cadrul talk-showului „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Acest răspuns, însă, li s-a părut și mai penibil deputaților de opoziție, care au declarat că ceea ce s-a întâmplat la gimnaziul din Hiliuți este o dovadă a decadării moralului. Aceștia mai susțin că deputații PSRM au luat exemplu de la președintele Igor Dodon, care a mers astăzi și săptămâna trecută în mai multe școli unde a făcut fotografii cu elevii în care apare fără mască și nerespectând distanța.

Mâdzenco nu este angajat al agenției de control tehnic și nu are ce căuta la verificarea respectivă. Suntem în stare de pandemie și el este obligat să poarte mască chiar dacă încalcă regula nepolitizării instituțiilor. Ceea ce a făcut el cu aceste panglici și copiii este o campanie electorală și un PR politic. El a încălcat principiul apolitic a sistemului educațional și pentru asta trebuie să fie tras la răspundere. Păcat că nu avem acel Minister de Interne care să-i aplice o amendă. Dar Igor Dodon, ce are el să caute într-o clasă de elevi, ce verifica el acolo? „Poate totuși Domnul Voicu va urma exemplul ministrului Șarov și îi va aplica o amendă șefului statului și celorlalți demnitari care și-au permis asemenea gesturi”, a declarat expertul independent Ștefan Gligor.

Totodată, deputatul PAS, Igor Grosu a vorbit și despre participarea primarului PAS la inaugurarea veceului, precizând că primarul a fost mustrat de colegii de partid.

„Chiar dacă purta masca, nu e o scuză. I-am tras mâța pe spate, cum se spune în popor”. S-a lăsat implicat alături de deputați și de președintele de raion, au implicat și copii în exercițiul ăsta. Un exemplu foarte prost pentru toți aleșii locali. Prostia e contagioasă. Mâzdenco ce? E specialist în faianță? S-a dus să verifice cât de corect a fost pusă?”, a spus Igor Grosu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata