SONDAJ | Nivelul scăzut al calităţii vieţii, sărăcia, lipsa banilor – problemele care alarmează cel mai mult populaţia R. Moldova

0 46

Aproape jumătate dintre cetăţenii R. Moldova spun că anul care a trecut a fost mai greu pentru ei decât 2019. Cel puţin acest lucru îl arată datele Studiul sociologic Vox Populi – ianuarie 2021 „Anul 2020 în opinia populaţiei din Republica Moldova”, iniţiat şi desfăşurat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova. Potrivit sondajului, 6 din 10 respondenţi susţin că viaţa oamenilor din localitatea lor a devenit mai proastă comparativ cu cea de acum cinci ani.

Astfel, circa ½ dintre respondenţi (49%) au menţionat că anul 2020 a fost mai greu pentru ei decât 2019, peste 1/3 dintre cei chestionaţi (35%) n-a sesizat nici un fel de schimbări şi doar fiecare al zecelea intervievat a specificat că anul 2020 a fost mai uşor decât cel precedent.

Problemele care alarmează cel mai mult populaţia sunt următoarele: Nivelul scăzut al calităţii vieţii. Sărăcia, lipsa banilor. Preţuri înalte la produse alimentare şi servicii comunale – 36%; Pandemia de Coronavirus. Starea sănătăţii. Activitatea sistemului sanitar, viaţa şi sănătatea medicilor. Vaccinarea contra coronavirusului – 29%; Criza economică, şomajul, lipsa locurilor de muncă. Lipsă de politici economice, proiecte, reforme eficiente de investiţii în sistemul economic – 27%. Aceste subiecte s-au plasat pe primele trei poziţii, conform răspunsurilor intervievaţilor. Pe poziţia a patra, potrivit clasificării problemelor populaţiei, se află calamităţile naturale. Situaţia din agricultură. Lipsa de subsidii, susţinerea, disperarea fermierilor – 23%.  20% din respondenţi sunt îngrijoraţi de corupţie, situaţia criminogenă, landromatul, furtul miliardului; 18% – migraţia excesivă a populaţiei, în deosebi a tinerilor; 17% – de viitorul copiilor; 12% – de situaţia politică din R. Moldova.

28% din cei intervievaţi nu au venituri disponibile suficiente nici pentru a acoperi strictul necesar, 34% dintre ei reuşesc să se descurce. Circa ¼ (23,5%) consideră că veniturile le ajung pentru un trai decent, dar nu le permit cumpărarea unor bunuri mai scumpe. 10% din respondenţi reuşesc să procure şi unele bunuri costisitoare, dar cu anumite sacrificii pe alte poziţii. Doar 2% îşi permit să cumpere tot ce le trebuie, fără să se limiteze în ceva.

Majoritatea respondenţilor (71%) consideră că evenimentele din interiorul R. Moldova se desfăşoară într-o direcţie incorectă, 24 la sută – într-o direcţie corectă, alte 5% – nu ştiu. Numărul respondenţilor, care a semnalat modificări negative în economia R. Moldova din ultimii 5 ani este cu mult mai mare decât a celor, care le apreciază pozitiv.

Cercetările de teren, în cadrul sondajului Vox Populi – ianuarie 2021 „Anul 2020 în opinia populaţiei din Republica Moldova”, au fost efectuate în perioada 08-23 ianuarie 2021, pe un eşantion de 1153 respondenţi, din 87 localităţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximală de + 3,0%.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata