Soția lui Kim Jong Un, prima apariție publică după mai bine de un an. Motivul absenței

0 52

Soția liderului nord-coreean Kim Jon Un și-a făcut prima apariție în public după o absență de mai bine de un an, potrivit presei de stat citate de BBC.

Ri Sol-ju s-a alăturat soțului ei la un concert susținut marți cu ocazia aniversării zilei de naștere a tatălui dictatorului nord-coreean, fostul lider Jong-il.

Deși obișnuia să se afișeze alături de soțul său la toate evenimentele importante, Ri nu a mai fost văzută în public din ianuarie anul trecut, ceea ce a generat speculații legate de starea ei de sănătate și de o eventuală sarcină.

Potrivit unor surse din serviciile secrete sud-coreene Ri a evitat aparițiile în public din cauza pandemiei de coronavirus și și-a petrecut, cel mai probabil, cea mai mare parte din timp alături de copii.

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de coronavirus de la debutul pandemiei, însă experții spun că este puțin probabil ca țara să fi fost complet ocolită de pandemie.

Concertul a avut loc în Teatrul Mansudae Art, acolo unde cuplul ar fi intrat împreună în „uralele răsunătoare” a oamenilor prezenți.

În fotografiile publicate de presa de stat cei doi apar râzând. Totodată, se poate observa că nimeni nu poartă măști de protecție și nu este respectată regula distanțării sociale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata