Spania, prima țară europeană care depășește 500.000 de cazuri de Covid-19. Părinții nu vor să-și trimită copiii la școală

0 38

Spania a depășit oficial pragul de cinci sute de mii de cazuri confirmate de Covid-19, fiind prima țară europeană care atinge acest bilanț.

Pentru weekendul care a trecut, autoritățile au anunțat peste 26.500 de noi infecţii, adică o medie zilnică de aproximativ 8.800. În condițiile acestei explozii de infectări cu SARS-COV-2, părinții ezită sau chiar refuză să își trimită copiii la școală.

Nu îi înduplecă nici amenințările cu amenzi ori închisoare de la 1 la 3 ani.

Autorităţile din Spania îşi păstrează optimismul, în ciuda numărului ridicat de cazuri noi. Directorul Centrului Spaniol pentru Urgenţe Sanitare spune că situaţia nu este nici pe departe similară cu cea de la începutul pandemiei.

Fernando Simon, directorul Centrului de Urgențe Sanitare: „Avem un al doilea val de cazuri care crește la nivel național, dar e important de observat că numărul cazurilor diferă în funcție de regiune. În unele regiuni autonome, numărul de cazuri noi crește, în altele nu”.

Atmosfera este cu atât mai tensionată, cu cât şcolile se redeschid în această săptămână, eşalonat, în funcţie de regiune. Mulţi părinţi se tem să-şi lase copiii înapoi în bănci.

Părinte: „În clasa băiatului meu sunt 25 de elevi, copii de 6 ani. Oricât s-ar strădui, nu pot controla 25 de copii astfel încât să nu interacționeze. Nu pot face nimic dacă nu angajează mai mulți profesori ca să rarefieze clasele”.

Părinte: „Azi ne spun că virusul este foarte contagios și a doua zi ne cer să mergem 30 de elevi grămadă într-o clasă”.

Carmen, președintele Asociației Naționale a Părinților: „Trebuie să fie angajați profesori noi, și asta din prima zi, nu după săptămâni de așteptare. Un monitor nu înlocuiește școala”.

Cei mai mulţi dintre părinţi ar accepta doar două-trei zile săptămânal de cursuri tradiţionale, iar un sfert preferă să aştepte între „patru şi șase luni” înainte de a-şi trimite copiii în clase. În replică, guvernul oscilează între mesaje liniştitoare şi ameninţări cu amenzi şi chiar închisoare.

O altă problemă este discrepanţa dintre şcolile private şi cele de stat.

Atika Shubert, CNN: „Virusul se răspândeşte mai rapid în cartierele sărace ale Madridului. Și multe școli publice din aceste zone pur și simplu nu au resursele pentru a mări spațiul, pentru a înmulți numărul de săli și a angaja profesori”.

În schimb, Scoala Britanică din Madrid şi-a extins cantina, a pregătit spaţii de învăţare în aer liber, a comandat şase containere pentru clase noi, a îmbunătăţit ventilaţia şi a transformat locul de joacă într-un fel de labirint cu sectoare delimitate. În plus, a angajat mai mulţi profesori, consilieri şi asistente medicale.

Școlile s-au redeschis și în Croația

 

Şi Croaţia şi-a redeschis de ieri şcolile. Doar că părinţii au de ales între trei variante – cursuri în bănci, cursuri online sau o combinaţie între cele două.

Vesna Marijanovic, profesor: „Acesta este un vizor scurt, e folosit pentru protecție, dar este și foarte practic pentru că permite o respirație mai ușoară. E mai ușor să respiri așa și e foarte util pentru că elevii noștri pot să ne vadă zâmbind, ne pot citi emoțiile”.

Între timp, la nivel mondial, pandemia rămâne o ameninţare majoră. India a depăşit Brazilia la numărul total de cazuri – peste 4,2 milioane. Dar rămâne pe locul trei la capitolul decese. Iar Statele Unite se apropie de 6,5 milioane de îmbolnăviri şi peste 193 de mii de morți.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata