Speranță pentru tânărul din Florești, aflat în stare foaret gravă, după ce a fost atacat la o stație PECO

0 206

Tânărul de 25 de ani, aflat în stare foaret gravă, după ce a fost lovit cu o rangă de metal în cap, la o stație PECO din Florești, ar putea fi operat de unul dintre cei mai buni medici neurochirurgi din Chișinău. Pacientul nu este transportabil, de aceea medicul va fi cel care se va deplasa la spitalul raional. Despre aceasta a anunțat într-un live pe Facebook un membru al Partidului Nostru, Vrej Martirosian, care face parte din grupul online “Pentru Victor”, de pe Facebook, creat pentru susținerea victimei atacului.

Amintim că atacul asupra lui Victor și a aprietenului acestuia s-a produs în 16 ianuarie, într-o benzinărie din Florești.

Potrivit poliției, cei doi au fost loviți fără motiv de un individ de 28 de ani, care a fost reținut pentru 30 de zile. Părinții lui Victor, tănârul aflat în comă,

se tem că agresorul ar putea scăpa nepedepsit și asta pentru că acesta ar fi ieșit basma curată dintr-un alt incident pe care l-a provocat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata