Țara care va oferi gratuit teste COVID antigen, începând cu luna aprilie
Grecia va oferi gratuit teste COVID antigen cetățenilor, începând cu luna aprilie. Oamenii le vor ridica din farmacii, prezentând buletinul.
Va fi dat gratuit un test pe săptămână de persoană, transmite Greek Reporter.
Informațiile și detaliile privind noile măsuri au fost anunțate de autoritățile elene, care susțin că Grecia va fi primul stat membru al UE
care va oferi aceste teste întregii populații în mod gratuit.
„Este un instrument nou în lupta cu pandemia de coronavirus. Testele vor permite o mai bună monitorizare epidemiologică și, bineînțeles, prevenire”,
a declarat biroul premierului grec Kyriakos Mitsotakis.
Grecia se confruntă cu al treilea val de coronavirus
Grecia vrea să depisteze cât mai multe din cazurile de COVID-19 ce altfel ar trece nedetectate în contextul în care autoritățile de la Atena
și sectorul turistic din această țară se pregătesc pentru sezonul estival.