Tatiana Zatîc: Armata va supraveghea respectarea măsurilor de protecție

0 80

Angajații Ministerului de Interne și cei ai Ministerului Apărării vor supraveghea respectarea restricțiilor impuse de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății, Tatiana Zatîc, dacă vor fi respectate toate interdicțiile impuse, în câteva săptămâni se va reuși diminuarea numărului mare de persoane infectate și reducerea presiunii imense existente acum asupra sistemului de sănătate, notează IPN.

Potrivit deciziei luate de Comisia pentru Situații Excepționale, dacă un agent economic încalcă măsurile de sănătate publică, îi este suspendată activitatea pe perioada stării de urgență. În plus, au fost interzise mitingurile și întrunirile în masă. Iar începând cu data de 3 aprilie, în municipiile Chișinău și Bălți a fost instituit regim special de circulație, fiind interzise deplasările în afara domiciliului în intervalul orelor 23.00 – 5.00.

„Sunt oferite mai multe pârghii de a implica atât angajații MAI, cât și cei ai Ministerului Apărării. Armata va veni cu suport pentru structurile de forță ale statului, va monitoriza și va supraveghea respectarea măsurilor de protecție. Aceste interdicții vor duce la evitarea situațiilor când persoanele se rețin mai mult în zonele de agrement, și astfel vor fi evitate aglomerațiile”, a spus secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatîc, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Mai mult, potrivit deciziei autorităților, pe perioada stării de urgență toate entitățile vor antrena în munca de la birou doar 30% din personal sau vor asigura procesul de lucru pe ture.

„Aceasta va contribui la reducerea fluxului de persoane în transportul public, va micșora din aglomerație, va reduce contactele între persoane. Angajații structurilor de forță vor fi foarte vizibili, vor fi prezenți în toate locurile cu potențial de aglomerare. Au fost acordate împuterniciri suplimentare și angajaților Agenției Naționale de Sănătate Publică. Sperăm că astfel vom obține micșorarea numărului de îmbolnăviri și reducerea poverii asupra instituțiilor medicale ”, a mai spus Tatiana Zatîc.

La 31 martie, Parlamentul de la Chișinău a votat instituirea stării de urgență la nivel național până în data de 30 mai. Pe perioada stării de urgență, rămân deschide grădinițele, iar procesul educațional se va desfășura la distanță în toate localitățile în care se atestă grad de alertă „Cod Roșu”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata