Teatrele din Chișinău își redeschid ușile pentru spectatori. Condițiile în care vor activa

0 29

Teatrele din Chișinău își redeschid ușile pentru spectatori. O astfel de decizie a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică (CESP)

în urma mai multor scrisori parvenite la adresa primăriei din partea actorilor, care au rugat să-și reia munca.

„Membrii comisiei întruniți în ședință au analizat situația și au ajuns la concluzia că teatrele pot activa cu păstrarea tuturor măsurilor de sănătate publică

și condițiilor de siguranță sanitară în contextul pandemiei”, a scris edilul Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Astfel, prezența în sălile de spectacole va trebui să fie de 50 la sută, pentru a fi păstrată distanța socială.

Va trebui să fie asigurată dezinfectarea, termometria vizitatorilor, purtarea măștilor. Potrivit hotărârii aprobate de CESP, spectacolul va dura nu mai mult de două ore.

La fel, se va permite organizarea evenimentelor concertistice în aceleași condiții.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata