Tokaev spune, că trupele OTSC vor începe retragerea în două zile

0 8

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare postsovietice Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente care au afectat republica din Asia Centrală săptămâna trecută, vor începe să se retragă în termen de două zile, transmite EFE.

„Principala misiune a forţelor de pacificare ale OTSC s-a încheiat cu succes. În două zile va începe retragerea graduală a unităţilor. Procesul nu va dura mai mult de 10 zile”, a transmis Tokaev parlamentului kazah, prin videoconferinţă, din palatul prezidenţial Akorda.

Parlamentul Kazahstanului a aprobat marţi numirea lui Alihan Smailov, în vârstă de 49 de ani, în calitate de prim-ministru al ţării, funcţie pentru care a fost propus de preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev, transmit EFE şi Reuters.

Smailov a preluat cu titlu interimar conducerea guvernului la 5 ianuarie, pe fondul protestelor violente înregistrate în această ţară central-asiatică în ultima săptămână şi care l-au făcut pe Tokaev să demită executivul anterior, condus de Askar Mamin, transmite digi24.ro.

Tokaev a anunţat nominalizarea lui Smailov, vicepremier în guvernul precedent, prin videoconferinţă din Akorda, palatul prezidenţial kazah.

Imediat ce a primit susţinerea unanimă a parlamentului, Tokaev a semnat decretul de numire al lui Smailov ca prim-ministru.

Noul şef al guvernului kazah are o îndelungată traiectorie în administraţia publică. Înainte de a fi vicepremier, funcţie pe care a deţinut-o din 2020, Smailov a activat ca ministru de finanţe, informează EFE.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata