Trafic sistat pe o stradă în Capitală: Cum va circula transportul public

0 26

Traficul rutier pe strada Tighina, în perimetrul bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – strada 31 August, 1989, va fi suspendat.

Potrivit Primăriei Chișinău, circulația va fi redirecționată sâmbătă, 20 februarie, între orele 07:00- 17:00.

Măsura este luată în legătură cu executarea lucrărilor de demontare și evacuare a macaralei de pe șantierul amplasat pe strada Tighina, 24.

În acest context, transportul public care traversează zona va activa cu traseu modificat, după cum urmează:

Ruta de troleibuz nr. 34 se modifică, după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ciuflea, întoarcere la intersecția cu str. București, str. Ciuflea și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta de autobuz nr. 9 se modifică, după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Tighina și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta de microbuz nr. 113: de pe str. Ismail, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ciuflea, Viaduct și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta de microbuz nr. 190 și 192: de pe str. Tighina, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ismail, str. București și în continuare pe traseul stabilit.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata