Trump: „Paşte fericit tuturor, inclusiv nebunilor radicali de stânga care au falsificat alegerile prezidenţiale”

0 21

Fostul președinte al SUA Donald Trump a transmis duminică un mesaj de Paşte în care le-a urat „tuturor” sărbători fericite, însă a atins din nou teoria conspiraţiei privind fraudarea alegerilor care a dus la asaltul de la 6 ianuarie asupra Capitoliului, relatează DPA.

„Paşte fericit tuturor, inclusiv nebunilor radicali de stânga care au falsificat alegerile prezidenţiale şi vor să ne distrugă ţara”, se arată în comunicatul lui Trump.

„Nici Iisus nu ar fi putut s-o spună mai bine”

În continuare, Trump este interzis pe rețelele de socializare, după asaltul de la Capitoliu, iar mesajul său de Paște a fost distribuit pe Twitter de actori,

printre care şi Kenneth Vogel, reporter al New York Times.

„Nici Iisus nu ar fi putut s-o spună mai bine”, a fost comentariul postat de actor în legătura cu mesajul transmis de Donald Trump.

La polul opus, Joe Biden, președintele Americii, și soția sa, Jill Biden, au transmis un mesaj de Paște în care i-au încurajat pe americani să se vaccineze.

„Familia noastră vă urează sănătate, speranţă, bucurie şi pace. Paşte fericit tuturor!”, se arată în finalul mesajului postat pe Twitter.

„La acest Paşte, sper că putem avea cu toţii timp să ne gândim la binecuvântările de care ne bucurăm şi la speranţa pentru un viitor mai bun.

Familia noastră vă urează un Paşte în siguranţă şi fericit”, a scris și Barack Obama, pe Twitter.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata