UE îndeamnă autoritățile să finalizeze, fără întârziere, reforma justiției și să facă progrese în identificarea autorilor fraudei bancare

0 290

Uniunea Europeană îndeamnă autoritățile de la Chișinău să finalizeze, fără întârziere, reforma justiției și să facă progrese în identificarea autorilor fraudei bancare.

În Declarația finală aprobată în cadrul reuniunii Comitetului parlamentar de asociere UE – RM, Uniunea Europeană reamintește autorităților de la Chișinău că Republica Moldova trebuie să progreseze prin reforma justiției și că așteaptă adoptarea în Parlament a Codului Vamal, dar și alte măsuri de reformă în contextul asistenței macro-financiare acordate de UE.

Într-o postare pe Facebook, vicepreședintele acestui comitet din partea Republicii Moldova, Igor Munteanu, menționează că UE cere să se facă progrese în identificarea autorilor fraudei bancare masive din 2014, urmărirea penală a tuturor celor responsabili, aducerea lor în fața justiției și recuperarea fondurilor însușite ilegal.

UE îndeamnă la respectarea stictă a independenței Curții Constituționale și consideră extrem de important respectarea de către toate partidele politice din Rep. Moldova a independenței CSM, ca organ de auto-administrare judiciară și garant alindependenței judiciare, a scris Igor Munteanu.

Cât privește scrutinul prezidențial din 1 noiembrie, modul cum acesta se va desfășura va depinde și sprijinul Uniunii Europene. UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la potențiale grave nereguli observate în procesul de înregisrare preliminară a cetățenilor pentru votul în străinătate și cere tuturor autorităților publice prevenirea încălcării legislației electorale.

 

 

sursa: radiochisinau.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata