Un fost centru rus pentru dezvoltarea armelor biologice se lansează în cercetarea virusurilor preistorice

0 24

Un laborator de stat din Rusia anunță că începe cercetările asupra virusurilor preistorice prin analiza rămășițelor animalelor conservate

în permafrost topit, scrie The Guardian.

Laboratorul Vector din Siberia a declarat marți într-o conferință de presă că scopul proiectului este identificarea paleovirusurilor

și efectuarea cercetărilor avansate în evoluția virusului.

Cercetarea, în colaborare cu Universitatea Federală de Nord-Est din Iakuțk, a început cu analiza țesuturilor extrase dintr-un cal preistoric

despre care se crede că are o vechime de cel puțin 4.500 de ani.

Reprezentații laboratorului rus Vector susțin că rămășițele au fost descoperite în 2009 în Iacutia,

o vastă regiune siberiană unde sunt descoperite deseori rămășițe de animale paleolitice, inclusiv mamuți.

Cercetătorii spun că vor cerceta și ţesuturile prelevate de la mamuți, elani, câini, potârnichi, rozătoare, iepuri de câmp și alte animale preistorice.

Maxim Cheprasov de la laboratorul Muzeului Mamut din Iakuțk a declarat într-un comunicat de presă

că animalele recuperate au făcut deja obiectul unor studii bacteriene.

El a spus: „Realizăm pentru prima dată studii asupra paleovirusurilor.”

Fost centru pentru dezvoltarea armelor biologice în epoca sovietică, laboratorul Vektor din regiunea Novosibirsk din Siberia

este una dintre cele două structuri din lume în care sunt depozitate mostre cu virusul variolei.

Vektor a dezvoltat un vaccin împotriva coronavirusului, EpiVacCorona, care a fost autorizat în octombrie în Rusia.

Producţie în masă ar trebui să înceapă în luna februarie.

Oamenii de știință spun că Arctica se încălzește de două ori mai repede decât media globală,

punând în pericol viața sălbatică locală și eliberând CO2 stocat în permafrostul care se topește.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata