Un medic stomatolog, suspectat de consum şi vânzare de droguri

0 53

Ofiţerii Direcţiei investigaţii infracţiuni legate de droguri a Inspectoratului naţional de investigaţii, împreună cu cei ai Secţiei urmărire penală

a Inspectoratului de poliţie Râşcani, mun. Chişinău, la începutul lunii martie au demascat activitatea ilicită a unui grup infracţional,

specializat în comercializarea substanţelor psihotrope pe teritoriul Republicii Moldova, iar ca rezultat au fost reţinute două persoane.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor de urmărire penală efectuate, cu antrenarea investigatorilor sub acoperire, recent poliţiştii
au  efectuat achiziţii de control de la o persoană,  suspectat că ar face parte din grupul infracţional, care s-a dovedit a fi un medic stomatolog, în vârstă de  43 de ani. Acesta, de la locul de muncă, zilnic vindea substanţe psihotrope  şi anume produse medicamentoase sub marca comercială ”subutex” care conţine substanţă  buprenorfină.

La fel, au fost acumulate probe precum că medicul  este şi consumator activ de droguri, zilnic administrându-şi substanţe interzise.

Astfel,  prin acţiunile sale îşi punea  în pericol sănătatea pacienţilor săi.

De asemenea, s-a stabilit că stomatologul  avea rolul de organizator a procesului de realizare a drogurilor provenite pe cale de contrabandă din Franţa.

Fiind reţinut în flagrant,  asupra acestuia poliţiştii au  depistat şi ridicat 11 comprimate cu efect psihotrop, 10 grame de haşiş şi circa 7 000 de lei,

proveniţi din activitatea infracţională. Din circuitul ilegal au fost scoase 40 de pastile subutex, în valoare de 40 de  mii de lei.
La moment medicul  are aplicată măsură preventivă –  arest la domiciliu.

În cazul în care va fi demonstrată vina, acesta riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Poliţia va  sesiza instituţiile  competente pentru ai retrage agentului economic dreptul de a presta servicii medicale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata