Un microbuz a intrat într-un copac la Edineț: O pasageră, la spital

0 35

Accident grav într-un sat din raionul Edineț. Un microbuz a intrat în plin într-un copac. O pasageră a fost dusă la spital, scrie echipa.md.

Coliziunea s-a produs pe data de 24 iunie în jurul orei 15.00 în localitatea Gașpar. Imaginile de la locul accidentului au fost făcute de un martor ocular, iar apoi transmise redacției noastre de știri. Din fotografii se vede cum un microbuz stă la marginea drumului cu partea din față deteriorată. În urma impactului la fața a fost chemat un echipaj de poliție împreună cu medicii de pe ambulanță.

Oamenii legii au stabilit că la volanul vehiculului se afla un tânăr de 18 ani, iar în calitate de pasagere erau două fete de 17 și respectiv 20 de ani, ambele locuitoare al raionului Dondușeni. Individul se deplasa cu o viteză excesivă, iar la un moment dat acest a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un copac. În urma coliziunii la spital a fost transportată tânăra de 20 de ani. La moment aceasta se află sub controlul medicilor.

Șoferul microbuzului riscă pedeapsă în funcție de leziunile suferite de victimă. Investigațiile continuă.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata