Un nou episod din ”frauda bancară” trimis în judecată. Ex-Președintele și administratorul special al BEM, acuzați de escrocherie în proporții deosebit de mari

0 44

Un nou capăt de acuzare pentru fostul președinte interimar al Băncii de Economii (BEM), dosarul căruia a fost trimis în judecată acum o săptămână

pentru „delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari”.

De această dată, Procuratura Anticorupție (PA) anunță despre finalizarea și trimiterea în judecată a unui alt episod, disjuns din dosarul „frauda bancară”, în care fostul președinte interimar al BEM este acuzat alături de un șef de Direcție din cadrul Băncii Naționale a Moldovei – fost administrator special al Băncii de Economii.

Cei doi sunt învinuiți de „escrocherie” în proporții deosebit de mari și în interesul unei organizații criminale. Mai exact, procurorii au acumulat probe care relevă

că în noiembrie 2014 cei doi, acționând de comun cu alți membri ai organizației criminale, ar fi sustras 10 milioane de dolari SUA și 8 milioane de euro din plasamentele interbancare acordate de Moldindconbank și Moldova Agroindbank către Banca de Economii.

Potrivit materialelor, garanția rambursării acestor plasamente interbancare era de 35% din acțiunile Victoriabank, care au fost gajate

de compania INSIDOWN LTD (Cipru), afiliată lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, în folosul Moldindconbank și Moldova Agroindbank, precum și contractele de amanet.

La data de 28 noiembrie 2014, din contul creditului de urgență garantat de stat, adică din contul mijloacelor bugetului de stat, au fost restituite datoriile

Băncii de Economii față de BC Moldova Agroindbank și BC Moldindconbank în sumă de 8 milioane de euro și 10 milioane de dolari SUA.

Operațiunea a avut loc fără rambursarea sumelor din contul bunurilor gajate care garantau rambursarea acestor plasamente, iar gajul – 35 %

din acțiunile BC Victoriabank SA a fost eliberat (radiat) în interesul organizației criminale. Fiind audiați de procurori pe marginea învinuirilor aduse,

cei doi nu-și recunosc vina.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe cinci bunuri imobile ale inculpaților,

cu eventuala lor confiscare specială, în folosul statului.

Ex-președintele BEM a fost reținut la începutul lunii decembrie 2020, împreună cu alte cinci persoane, printre care foștii conducători ai celor trei bănci falimentate (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială), dar și reprezentanți ai holdingului Șor. De atunci, inculpatul se află în arest la domiciliu.

Cât despre fostul administrator special al BEM – actual șef de Direcție din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, acesta a fost reținut pe 11 martie curent,

iar ulterior plasat în arest, fiind în prezent cercetat și de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)

pentru „abuz de serviciu” la gestionarea garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: Banca de Economii., Unibank și Banca Socială.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata