Un nou uragan va lovi America Centrală. Autorităţile se pregătesc pentru Iota

0 37

Meteorologii se aşteaptă ca furtuna tropicală Iota să devină „un uragan major” duminică, atunci când va ajunge în Honduras şi Nicaragua, relatează BBC. Cele două ţări din America Centrală trebuie să se aştepte la creşterea nivelului mării, ploi torenţiale şi o viteză a vântului de aproape 200 de kilometri/oră.

Regiunea încă resimte efectele uraganului Eta, care a omorât cel puţin 200 de persoane. Zona cea mai afectată este o regiune din Guatemala, unde alunecările de teren au îngropat zeci de case în satul Queja, iar în altă parte a ţării au decedat 50 de persoane.

Guatemala, Costa Rica, Panama, Belize, El Salvador şi Columbia au fost avertizate să se pregătească pentru inundaţii, iar autorităţile din Honduras au ordonat evacuarea persoanelor din San Pedro Sula, al doilea cel mai important oraş al ţării.

Iota va fi a 30-a furtună care va lovi în acest an America Centrală, Caraibe şi regiunea de sud est din Statele Unite, un adevărat record pentru sezonul uraganelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata