Un tânăr a adormit la volan și s-a izbit cu Skoda într-un TIR, la Telenești
Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit într-un TIR. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:55, în apropiere de localitatea Verejeni, din raionul Telenești, scrie sursa citată.
Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi un tânăr de 30 de ani, care se deplasa la volanul unui automobil de marca Soda Superb. Dânsular fi adormit la volan, iar mașina a intrat pe contrasens și s-a izbit violent într-un TIR de marca DAF.
În urma impactului, mașina a fost grav avariată, iar șoferul a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutor media.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.