Un tânăr s-a spânzurat, după ce și-a bătut iubita până când a lăsat-o fără cunoștință

0 136

A vrut să întrețină relații cu iubita sa, însă ea l-a refuzat, iar el a bătut-o până când aceasta și-a pierdut cunoștința. Băiatul s-a speriat, crezând că a ucis-o și a încercat să se sinucidă, dar a fost salvat de o rudă, însă din nefericire a murit peste trei zile la spital. Totul s-a întâmplat săptămâna aceasta în localitate Unguri, din raionul Ocnița.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 32 de ani, care în amiaza zilei de 3 noiembrie, a ajuns în comă la spital, după ce a încercat să se stranguleze în curtea unei rude.

Tânărul de 32 de ani, de ceva timp trăia o poveste de dragoste cu o tânără de 27 de ani, din aceeași localitate. În acea zi, el se afla la ea în ospeție și, dat fiind faptul că erau împreună de mai mult timp, a vrut să întrețină cu ea relații sexuale, însă ultima l-a refuzat.

Din acest motiv, între cei doi s-a iscat o ceartă din motiv de gelozie, iar tânărul a lovit-o și a îmbrâncit-o la podea. Văzând că fata opune rezistență, dânsul a apucat-o cu ambele mâini de gât și a asfixiat-o până când iubita sa și-a pierdut cunoștința.

Speriat de faptul că ucis-o, tânărul a fugit din casa victimei și s-a dus la o rudă de-a sa, care locuiește în vecinătate cu iubita. Dânsul a povestit rudei ce s-a întâmplat și a rugat-o să meargă să vadă ce-i cu fata. Ruda a fugit în casa victimei, unde a văzut că aceasta își revenise și era în afara pericolului, însă când s-a întors înapoi, în curtea casei sale, l-a găsit pe tânărul de 32 de ani spânzurat.

Aceasta l-a scos din ștreang și a solicitat intervenția unei ambulanțe. Tânărul a fost transportat la Spitalul Raional Ocnița, în stare de comă, și a fost internat în secția de reanimare. Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire, pe parcursul zilei de ieri, 6 noiembrie, la trei zile după incident, tânărul a murit la spital.

Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Ocnița, a confirmat pentru Deschide.MD informațiile și ne-a comunicat că trupul neînsuflețit al tânărului a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului, iar cazul a fost înregistrat în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni  și va fi examinat în baza articolului 274 din Codul de Procedură Penală, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

 

sursa: deschide.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata