Veaceslav Negruța, către Sergiu Sîrbu: Dacă vreți să-mi atacați reputația, lăudați-mă

0 69

„În calitate de consilier prezidențial în domeniul economic şi membru al Consiliului Suprem de Securitate, nu am situaţii de conflict de interese.

Nu sunt beneficiar, direct sau indirect, nu sunt parte a grupurilor de interese sau a grupurilor politice care au tangenţă cu beneficiarii contractului de concesionare

a AIC, nu am participat şi nu am luat decizii cu privire la concursul dat”.

Astfel a reacționat consilierul prezidențial, Veaceslav Negruța, după ce deputatul Sergiu Sîrbu a depus în privința sa o sesizare la ANI.

Prin urmare, Negruța spune că deciziile cu privire la concesionarea AIC în favoarea unui grup anume au fost luate

în perioada când el nu deţinea vreo funcţie publică în Guvern.

“Respectiv nu aveam cum să fiu participant în legalizarea sau refuzul de legalizare a rezultatelor concursurilor de concesionare a AIC în favoarea unui grup de interese, inclusiv politice, economice, financiare şi de altă natură.

Reiterez că din 28 iunie 2013 m-am retras din exercitarea funcţiei de ministru al Finanţelor, iar deciziile de atribuire a contractului de concesionare

au fost aprobate mai târziu”, a spus Negruța.

Totodată, consilierul prezidențial afirmă că nu este în nicio situație de conflict de interese, nu are conexiuni şi nici tangenţă cu beneficiarii contractului de concesionare şi nici cu deciziile de atribuire a contractului.

“În condiţiile în care ANI va decide să efectueze verificări – sunt deschis să ofer toată informaţia necesară pentru a-mi proba lipsa de conflict de interese în exercitarea atribuţiilor de servici ce-mi revin”, a specificat consilierul Maiei Sandu.

În acest context, Veaceslav Negruța a venit și cu un îndemn către deputatul Sergiu Sîrbu.

“În final, solicit respectuos să încetați promovarea falsurilor despre mine. În primul rând, asta nu vă face față ca deputat, într-al doilea rând,

defăimarea și denigrarea nu intră sub acoperirea imunității parlamentare și purtați toată responsabilitatea juridică a acțiunilor Dvs.

În al treilea rând, dacă ați dori cu adevărat să îmi atacați reputația, ar trebui să mă lăudați, anume aceasta e ultimul lucru pe care și l-ar dori din partea Dvs.

orice persoană cu demnitate. Atât timp cât mă atacați, am conștiința împăcată”, a conchis Negruța.

Menționăm că membrul Consiliului Suprem de Securitate Sergiu Sîrbu a transmis o solicitare la ANI în care a solicitat instituției să verifice

dacă șefa statului Maia Sandu și consilierul său Veaceslav Negruța nu s-au aflat în conflict de interese în momentul în care au examinat la ședința CSS dosarul

privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, întrucât potrivit lui, cei doi au avut un rol activ în acest proces, pe când erau miniștri în Guvernul Leancă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata