Vicepreședintele consiliului raional Fălești a părăsit PSRM și a trecut în partidul lui Usatîi. La Fălești, intenția de a părăsi PSRM și a trece la Partidul Nostru și-ar fi anunțat-o mai mulți aleși locali

0 108

Vicepreședintele consiliului raional Fălești, Veaceslav Fusu, a anunțat că părăsește Partidul Socialiștilor și aderă la Partidul Nostru. El a declarat vineri într-o ședință a consiliului raional că a luat această decizie pentru că conducerea țării nu-și îndeplinește promisiunile și nu sprijină deloc raionul Fălești, mai ales acum, în timpul epidemiei de coronavirus. Și asta în timp ce, spune el, liderul Partidului Nostru a oferit suport oamenilor, asigurând spitalul raional cu toate cele necesare: măști, mănuși, dezinfectanți și a donat 100 de mii de lei pentru nevoile orașului.

Eduard Plesca, consilier raional din partea Partidului Nostru, a calificat decizia lui Fusu ca fiind una înțeleaptă și a anunțat că “mai mulți consilieri PSRM Fălești și-au anunțat intenția de a părăsi formațiunea și de a adera la Partidul Nostru.” Potrivit lui Pleșca, motivul invocat de aceștia este că “PSRM nu și-a respectat angajamentele asumate față de cetățenii din Fălești și cei din întreaga țară.” El a mai adăugat că “aleșii locali nu se mai tem de fărădelegile pe care le face Dodon și sperietorile lui, acțiuni preluate de la oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc.“

Potrivit BTV, reprezentanții Partidului Socialiștilor au refuzat să comenteze acțiunile fostului lor coleg.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata