Victor Stepaniuc va contesta în instanță decizia privind demiterea sa din aparatul Președinției

0 65

Victor Stepaniuc a decis să conteste în instanța de judecată decizia privind demiterea sa din funcția de șef al Direcției consultanță a Aparatului Președinției.

Potrivit lui Stepaniuc, concedierea sa ar avea la bază motive motive politice.

Mai mult, funcționarul susține că ar fi fodt încălcate mai multe prevederi ale legislației. Fostul deputat Victor Stepaniuc a anunțat luni că a fost dat afară

din Aparatul Președinției, în urma aprobării noii structuri. Tot luni a fost ultima sa zi de lucru în cadrul instituției.

Stepaniuc s-a declarat indignat că a fost lăsat fără funcție cu doar patru luni înainte de vârsta de pensionare.

Victor Stepaniuc a fost numit în funcția de șef al Direcției consultanță în perioada în care președinte era Igor Dodon,

în urma unui concurs desfășurat în luna martie 2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata