VIDEO | O grupare internațională de trafic de arme, destructurată. Un angajat al MAI, reținut în flagrant

0 46

Șase membri ai unei grupări specializate în trafic de arme, printre care și un anagajat al MAI, au fost reținuți de ofițerii SIS și procurori. Potrivit unui comunicat emis de Serviciul de Informații și Securitate, un moldovean a cumpărat de la un polițist tehnică specială, destinată deblocării ușilor autovehiculelor și pornirii motorului, cu scopul sustragerii și comercializării automobilelor de lux atât din țară, cât și de peste hotare. Angajatul Ministerului de Interne, care ocupa funcție de conducere, a fost reținut în flagrant, în momentul comercializării dispozitivului contra sumei de circa 18.000 de euro.

Totodată, în cadrul investigațiilor, au fost realizate achiziții de control a mai multor arme, care s-au dovedit a fi complet funcționale. La fel, a fost demonstrată eficacitatea dispozitivului, fiind deschise și pornite 4 mașini de lux, a căror fabricare datează începând cu 2017. În cadrul perchezițiilor, au fost identificate și ridicate bunuri și materiale cu potențial probatoriu, precum și tehnică specială de deschidere și pornire a autoturismelor.

Persoanele reținute sunt bănuite de furt și purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă de la 2 până la 7 ani de închisoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata