VIDEO | O secție de votare din Varnița, blocată de mai mulți alegători. Un bărbat a fost reținut, după ce a folosit spray lacrimogen

0 143

Un bărbat a fost reținut de poliție în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi, după ce a provocat altercații în fața unei secții de votare și a utilizat spray lacrimogen. Declarația a fost făcută de către Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), într-un briefing de presă. Acesta a menționat că polițiștii se află într-o rază de 100 de metri de fiecare dintre cele peste 2,1 mii de secții de votare deschise în țară.

„O situație mai încordată avem în localitatea Varnița, unde mai mulți veterani și localnici încearcă să pericliteze activitatea secției de votare, blocând accesul persoanelor la secțiile de votare. Ca urmare a dialogului cu poliția, accesul la secția de votare este asigurat. Încercările ca ultimii să se manifeste agresiv rămân. Totodată, am avut și un incident care a fost provocat de către o persoană care a intrat în altercații verbale cu persoanele aflate în adiacentul secției de votare, amplasată în liceul din localitate. A fost folosit gaz lacrimogen, de către această persoană. Poliția a reacționat imediat, iar persoana este identificată și reținută”, a declarat Maxian.

Marin Maxian a făcut apel la calm și a amintit că orice acțiuni de îngrădire a libertăților și a drepturilor altor persoane sunt ilegale.

„În caz de acțiuni ilegale în acest sens, poliția va fi obligată să aplice lege și va curma orice acțiune ilegală”, a conchis șeful adjunct al IGP.

Reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne a mai spus că pe parcursul zilei de 31 octombrie a fost înregistrat un caz de agitație electorală în raionul Drochia, satul Izvoare, deși, potrivit legii, orice acțiuni electorale sunt interzise în ajunul alegerilor.

În același timă, până la moment nu s-au depistat încălcări ale deciziei CEC privind transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare, în special la cele pentru alegătorii din stânga Nistrului.

„Avem prezenți observatori, poliția și angajații ANTA nu au fixat încălcări”, a declarat șeful adjunct al IGP.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata