VIDEO | Proteste extreme în Spania. Medicii s-au dezbrăcat în piață, ca să atragă atenția

0 88

Medicii rezidenți spanioli au recurs la un protest extrem în Barcelona, după ce numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a crescut din nou, punând spitalele și lucrătorii lor sub o presiune foarte mare.

Astfel, pentru a protesta față de lipsa de odihnă, față de salariile mici și lipsa de supervizare a acțiunilor anti-Covid, tinerii doctori și-au scos hainele și au rămas în lenjerie intimă în piața Sant Jaume din Barcelona.

 

Acest gest simbolizează lipsa de protecție, au spus ei, potrivit Associated Press. Medicii trebuie să facă între trei și cinci ani de rezidență în spitale pentru a se specializa într-un anumit domeniu al medicinei. Cu toate acestea, pandemia i-a forțat pe mulți să-și oprească specializarea, pentru a putea intra în prima linie de luptă împotriva pandemiei, asumându-și responsabilități despre care mulți spun că sunt prea mari.

Miriam Dominguez Tenreiro era medic anestezist în primul an rezident la spitalul Sant Pau din Barcelona, când a lovit pandemia. Ea povestește că – împreună cu un alt rezident – au fost scoși din sălile de chirurgie pentru a îngriji pacienți cu COVID aflați în stare critică, fără ajutor din partea altcuiva și fără o remunerație suplimentară.

”Am condus practic ICU (secția ATI, n. red) singuri, cu un salariu de șase euro pe oră”, a spus medicul de 27 de ani, care se află în sindicatul grevist. Tenreiro a mai spus că vor continua să facă grevă la fiecare 3 săptămâni, până vor ajunge la un acord cu autoritățile regionale de sănătate și spitale.

Într-un interviu acordat radioului local RAC1, Adrià Comella, șeful institutului de sănătate catalan CatSalu, a admis că greva este „de înțeles”, dar a precizat că speră că protestele vor fi anulate în curând.

 

 

În ciuda restricțiilor aplicate recent pentru combaterea infectărilor, Spania se confruntă cu un număr de cazuri în creștere exponențială, fapt care amenință sistemul sanitar, respectiv funcționarea spitalelor și capacitatea lor de a efectua intervenții chirurgicale care nu sunt legate de COVID.

Cel puțin 33.992 de persoane au murit de COVID-19 în Spania, până acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata