VIDEO | Scandal în Danemarca: Televiziunea publică a lansat un serial pentru copii în care erou este bărbatul cu cel mai lung penis din lume

0 101

Televiziunea publică daneză DR a lansat un serial de animație destinat copiilor între 4 și 8 ani în care personajul principal este John Dillermand,

bărbatul cu cel mai lung penis din lume, pe care nu-l poate controla. Organul sexual al lui Dillermand poate realiza operațiuni de salvare,

poate desena, ridica un steag sau poate fura înghețată de la copii, scrie The Guardian.

Deloc surprinzător, serialul a provocat o dezbatere aprinsă în Danemarca despre ce ar trebui și nu ar trebui să conțină programele televizate pentru copii.

Încă de la premiera de sâmbătă, criticii serialului au condamnat ideea unui bărbat care nu-și poate controla penisul. „Acesta este mesajul pe care vrem să-l trimitem copiilor în mijlocul unui val gigant al mișcării #MeToo?”, a scris autoarea daneză Anne Lise Marstrand-Jørgensen.

Cristian Groes, profesor asociat și cercetător la Universitatea Roskilde, crede că sărbătorirea organelor genitale masculine de către serial

nu poate decât să îndepărteze egalitatea între sexe. “Perpetuează ideea unei societăți patriarhale. Este menit să fie amuzant – așa că este perceput ca inofensiv.

Dar nu este. Și asta îi învățăm pe copiii noștri”.

În același timp, psihologul Erla Heinesen Højsted, care lucrează cu familii și copii, este de părere că adversarii serialului exagerează.

“John Dillermand le vorbește copiilor și le împărtășește modul de gândire – iar copiii cred că organele genitale sunt amuzante”, a spus ea.

„Serialul prezintă un bărbat care este impulsiv și nu deține mereu controlul, care face greșeli – asemenea copiilor, dar, cel mai important, mereu îndreaptă situația.

Își asumă responsabilitatea pentru acțiunile sale”, adaugă Højsted.

Psihologul a mai spus că momentul lansării nu este cel mai potrivit și că un serial despre trupul uman ar putut să arate “diferențele și diversitatea”

mai departe de un penis imens. “Dar cu siguranță nu este un serial despre sex. Să susții că este așa înseamnă să proiectezi idei de adulți asupra lui”.

Televiziunea publică DR a mai forțat limitele în trecut, în special când a fost vorba de copii, găzduind personaje care foloseau limbaj vulgar,

fumau pipă sau se îmbrăcau cu haine ale sexului opus, potrivit digi24.ro.

DR a răspuns celui mai recent val de critici, anunțând că la fel de ușor putea să facă un serial despre “o femeie care nu-și poate controla vaginul”

și că cel mai important lucru este ca John Dillermand să fie pe placul copiilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata