Viorel Morari, despre dosarul „Vento”: „Pe mine pentru ce să mă pună pe gânduri?”

0 435

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, spune că nu-l mustră conștiința pentru dosarul „Vento” al fraților Borș.

Aceasta, după ce în 2018, Procuratura Anticorupție, condusă la acea etapă de Viorel Morari, anunța despre reținerea omului de afaceri Igor Borș,

care împreună cu alți șase presupuși complici au fost învinuiți de spălare de bani și evaziune fiscală.

Ulterior, Igor Borș a fost deținut timp de un an în arest fără a fi audiat. Viorel Morari a menționat că pe atunci a făcut tot ce corespunde legii.

Declarațiile au fost făcute în timpul emisiunii Politica Nataliei Morari de la tv8.

„Pe mine pentru ce să mă pună pe gânduri? Conștiința nu mă mustră pentru dosarul fraților Borș, eu am făcut tot ce corespunde legii”, a menționat Viorel Morari.

În același timp, fostul șef al Procuraturii Anticorupție a subliniat că nu este normal ca un om să stea în izolator timp de un an, perioadă în care nu a fost audiat:

„Trebuie să existe motive care argumentează necesitatea de menținere în stare de arest și asta o verifică judecătorul de instrucție la aplicarea mandatului sau

la prelungire și Curtea de Apel la examinarea recursului atât a procurorului, cât și a judecătorului de instrucții.

Eu admit că nu totul este perfect. În cazul de față procurorii și judecătorii au avut obligația să se expună, dacă ei s-au expus înseamnă că a fost corect”.

Precizăm că, Igor Borș, co-proprietarul rețelei de benzinării „Vento”, care acum doi ani fusese reținut, iar ulterior, timp de aproximativ un an – deținut în arest,

a fost achitat în decembrie 2020. În plus, au fost ridicate sechestrele de pe toate bunurile mobile și imobile ale acestuia, dar și de pe conturile bancare

ale persoanei juridice SRL „Datario”, care la fel a fost achitată, potrivit Procuraturii Generale.

Sentința a fost pronunțată pe 9 decembrie 2020, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, după ce Procuratura Anticorupție

a renunțat la învinuirile aduse în anul 2018. Decizia de renunțare la învinuire a fost luată acum trei luni, după examinarea tuturor probelor existente în dosar.

Amintim că, pe 3 martie 2018, Procuratura Anticorupție, condusă la acea etapă de Viorel Morari, anunța despre reținerea omului de afaceri,

care împreună cu alți șase presupuși complici au fost învinuiți de spălare de bani și evaziune fiscală.

Procurorul de caz -Roman Statnâi a organizat atunci percheziționarea, reținerea, menținerea persoanelor în arest de la două până la unsprezece luni,

fiindu-le sechestrate și averile. Ulterior, același procuror i-a scos pe toți de sub urmărire penală,

unicul figurant deferit justiției fiind co-proprietarul rețelei de benzinării, Igor Borș.

Precizăm că, la baza urmăririi penale a acestuia a stat actul emis în urma unui control fiscal, anulat ulterior de instanța de judecată,

efectuat la insistența Procuraturii Anticorupție la respectivul agent economic pentru perioada de până la venirea co-proprietarului în afacere.

Menționăm că, Igor Borș era doar co-proprietar, împreună cu fratele său, neavând nici o funcție executivă și nerealizând în acest sens

nici o activitate de administrare a acestei întreprinderi.

În prezent, acțiunile poliției și ale procurorilor anticorupție care au gestionat acest dosar constituie obiectul unei anchete penale,

în curs de desfășurare, despre rezultatele căreia Procuratura va informa suplimentar.

Numele fraților Andrian și Igor Borș, co-proprietari ai rețelei de benzinării „VENTO”, se regăsește în lista celor 38 de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane.

În luna iunie 2020, Procuratura Generală a informat publicul despre primul bilanț al evaluării acestor dosare,

inclusiv despre clasarea cauzei penale în privința lui Andrian Borș, care a reușit să scape, la acea perioadă, de arest, fiind plecat peste hotare.

 

 

sursa: tv8

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata