Viorica Dumbrăveanu recunoaşte că Andrei Năstase i-a solicitat să amâne alegerile parlamentare din Hânceşti

0 134

Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, a recunoscut că liderul PPDA Andrei Năstase a sunat-o pentru a-i solicita amânarea alegerilor parlamnetare din circumscripţia Hânceşti, care au avut loc în plină pandemie de coronavirus.

„Da, cu adevărat am fost apelată de Andrei Năstase şi am fost întrebată în contextul anulării scrutinului electoral. Deci, noi am menţionat atunci ce măsuri s-au întreprins, nimeni nu a insistat pe anulare. Din punct de vedere al sănătăţi publice, noi am spus care sunt rezultatele. Dacă vă aduceţi aminte, noi nu am avut o distorsionare atunci a situaţiei epidemiologice, anume din considerentul că s-au respectat întocmai toate recomandările”, a spus Dumbrăveanu, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Într-o conferinţă de presă premergătoare alegerilor din Hânceşti, Andrei Năstase declara că „nici un vot nu costă cât viaţa unui om” şi că formaţiunea pe care o conduce ar accepta amânarea alegerilorAmintim că, la data de 15 martie 2020, Viorinca Dumbrăveanu anunţa că 45 de persoane nu aveau dreptul să părăsească domiciliul după ce au intrat în contact cu o persoană infectată de COVID-19.

Totodată, amintim că numărul persoanelor infectate cu COVID-19, după alegerile din circumscripţia Hânceşti, a crescut rapid. Alegerile au fost câştigate de candidatul PSRM, Ştefan Gaţcan.

Precizăm că, la demersul Comisiei Electorale Centrale pentru o eventuală amânare a alegerilor, preşedintele şi şeful Consiliului Suprem de Securitate, Igor Dodon, a răspuns, la 14 martie, că „întrucât în ţară nu a fost instituită starea de urgenţă, autorităţile nu pot limita drepturile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv dreptul de a alege şi de a fi ales”.

A doua zi după alegerile din Hânceşti, La 16 martie, Igor Dodon s-a adresat către guvern cu solicitarea de a institui stare de urgenţă.

Menţionăm că, potrivit legii, în perioada de stare de urgenţă nu este admisă organizarea alegerilor şi a referendumurilor.

Este adevărat că Andrei Năstase i-a propus Vioricăi Dumbrăveanu amânarea alegerilor parlamentare în circumscripția Hâncești, care au avut loc în martie, confirmă ministrul Sănătății.

Опубликовано Gheorghe Gonța Четверг, 8 октября 2020 г.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata