Vlad Batrîncea, despre posibilitatea ca PSRM să voteze Guvernul Gavriliță: Dacă PAS nu vrea să discute, vom acționa în consecință

0 125

Șansele ca Guvernul Gavriliță să fie susținut de către socialiști sunt destul de mici. Cel puțin asta lasă de înțeles vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea,

care susține că PSRM și-ar fi dorit să aibă consultări cu PAS în acest sens. Consultări care nu au mai existat.

Batrîncea a declarat luni, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV, că în opinia sa „sunt puține șanse ca în acest Parlament să existe o majoritate

care să asigure o stabilitate pentru un Guvern”.

Întrebat dacă își dorește PSRM alegeri anticipate sau nu, Batrîncea a declarat că acest lucru urma să fie stabilit în cadrul unor discuții cu PAS,

care însă nu au mai avut loc.

„Am fi dorit să discutăm acest subiect cu cei din PAS. Împreună, PSRM și PAS avem peste 51 de mandate în Parlament.

Cu părere de rău, colegii din PAS nu vin cu răspunsuri la inițiativele noastre, iar noi vom acționa în consecință. Cred că cel mai probabil vom avea alegeri anticipate.

Dacă noi, socialiștii, ne-am fi dorit să menținem un Guvern, de ce Chicu ar fi trebuit să plece la 21 decembrie”, a răspuns Batrîncea.

Până în prezent, PAS și Platforma DA au anunțat că nu vor susține Guvernul Gavriliță, cel mai probabil și PD urmând să aibă aceeași poziție.

 

 

sursa: cotidianul.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata