Vladimir Putin împlinește astăzi 68 de ani. De 20 de ani conduce Rusia

0 57

Unul dintre cei mai temuți politicieni din lume, Vladimir Putin împlinește astăzi 68 de ani și 20 de când este președintele Federației Ruse. Nu mai este tânăr fecior demult, dar tot a rămas spaima munților, râurilor, disidenților și, mai nou, coronavirusului de la el din țară.

Știi pozele în care Țarul de la Kremlin apare la bustul gol, călare pe cal și pescuiște într-un râu învolburat. De când conduce Rusia, ca președinte sau premier, a fost omul cu o mie de fețe.

A pozat în vânător, soldat, marinar,explorator, doctor, scafandru și iubitor de animale. O combinație de rock-star, super-erou
și vecin bun la toate, care te ajută mereu, l-a făcut simpatic multor ruși.

„Multe țări ar vrea să aibă un lider așa ca Vladimir Putin”, spune Makar Vihalianțev, fan al lui Putin.

„Putin are suflet și minte. Putin este singura persoană care a ridicat poporul și care ne susține. Toți se tem de americani, dar nu el”, a declarat Maxim Bakaian, fan al lui Putin.

Totuși, rușii știu că dacă te opui lui Putin, este ca și cum ți-ai desena o țintă pe tine. Știi de conflictele înghețate din Ucraina, Moldova și Georgia.

De asemenea, disidenții din Rusia au prostul obicei să moară înainte de vreme, precum Anna Polit-kov-ska-ia și Boris Nemțov. Alții au noroc și scapă, după ce au fost otrăviți. Ții minte cazul lui Serghei Skripal și mai nou al lui Alexei Navalnâi.

„Versiunea mea este că acest lucru l-a făcut fie FSB, fie Serviciul de Informații Externe, desigur la indicația lui Putin. Eu nu văd altă situație. Când mă întrebi de ce, eu am răspuns. Pentru că ultimii doi ani, tot sistemul nostru se află într-o continuă presiune. Tu știi că au fost raiduri, noi nu avem oameni care nu au conturile bancare blocate, toți sunt interogați”, a declarat Alexei Navalnâi.

România este și ea de ani de zile o țintă a propagandei Moscovei. Prezența soldaților americani aici și scutul anti-rachetă de la Deveselu sunt ca un ghimpe în coasta Rusiei. De aceea, Putin și alți oficial de la Moscova nu au ezitat să amenințe.

Adorat sau detestat, președintele Rusiei este un personaj de care nu scapi curând. Putin și-a făcut cadou o nouă constituție care îi permite să rămână la putere încă 16 ani, adică până când o să aibă 84 de ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata