Vladimir Voronin: Legile votate, dar neimplementate, sunt foi inutile

0 113

„Orice lege votată trebuie implementată. Orice lege rămâne o foaie inutilă, dacă cei care sunt responsabili de realizarea documentului nu asigură acest proces”. Declarația aparține fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care susține că legile votate de PSRM, PP Șor și platforma parlamentară

Pentru Moldova nu au nicio importanță, transmite IPN.

Astfel, președintele PCRM se întreabă de ce Igor Dodon în cei patru ani de mandat nu a făcut uz de pârghiile pe care le-a avut pentru a vota reîntoarcerea canalelor rusești în lista posturilor TV accesibile moldovenilor.

„Acest lucru trebuia să se întâmple în ultima noapte?

Aceste posturi TV i-au fost făcute cadou, iar prin intermediul lor s-a promovat în fata alegătorilor, cetățenilor și a devenit președinte.

De asemenea, a obținut majoritatea socialiștilor cu care jonglează în prezent în fața noului președinte ales.

Acesta s-a folosit de aceste canale rusești pe care cetățenii la privesc și cred în ele”, a notat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Piatnița s Anatoliem Golea”

de la postul de televiziune RTR Moldova.

De asemenea, liderul PCRM afirmă că atât legile controversate votate de Socialiști în grabă, cât și alte documente în acest sens,

s-au regăsit în campaniile electorale ale PSRM, dar și atunci când Igor Dodon a candidat pentru prezidențiale în 2016.

„În decursul a patru ani au tras pisica de coadă, iar în ultima noapte s-au trezit. Noaptea oamenii se odihnesc.

Noaptea lucrează doar criminalii, hoții, prostituatele și alții. Pe cine au înlocuit ei în acea noapte în Parlament din cei pe care i-am enumerat?”,

se întreabă Vladimir Voronin.

Miercuri, 16 decembrie 2020, deputații Partidului Socialiștilor alături de Partidul Politic Șor și platforma parlamentară Pentru Moldova

au votat mai multe legi, care au fost criticate atât de opoziție, reprezentanțele diplomatice din Republica Moldova, dar de și societatea civilă.

Sesiunea parlamentară a fost încheiată aproape de miezul nopții.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata